Teamă

Mereu mi-a fost frică să arăt cine sunt eu cu adevarat. Mi-a fost frică și îmi este frică pentru că știu că am să fiu condamnat, arătat cu degetul, nu am să mai fiu apreciat și am să fiu lăsat în spate. Și mereu am avut această mască de om fericit și simplu care nu se încurcă cu chestii dificile, care trăiește simplu și care se bucură de momentele frumoase.
E de rău, e de bine? Nu știu. Încerc să fiu cât mai sincer cu mine și cu persoanele din jurul meu. Și câteodată mă întreb cum ar fi dacă cineva chiar m-ar cunoaște cu adevărat. Nimeni nu știe cum simt eu unele lucruri, cum văd eu unele lucruri, ce mă determină să fac ceva bine, când sunt cu adevarat fericit sau supărat. Nimeni nu vede nimic pentru că am masca asta pe față. Și din nou.. e de bine, e de rău? Nu știu. Pur și simplu nu pot să arăt cine sunt cu adevărat. Nu am curajul ăsta și nu știu când o să îl am, sau dacă o să îl am.
Sunt speriat..și da, e bine să îți fie frica de ceva dar după nimic nu o să mai fie la fel. Totul o să fie diferit și o să îți dorești ca totul să revină la normal. Dar..a existat vreodată acel "normal"? Oamenii sunt frumoși și buni. Bine, unii dintre ei. Dar eu am norocul să fiu înconjurat de oameni frumoși care par să țină cât de cât la mine și care își amintesc să îmi scrie câte ceva chiar dacă eu i-am uitat. Și nu îmi place să îi dezamăgesc pe ei. În primul rând mă dezamăgesc pe mine și dupa pe ei și e un sentiment foarte nașpa. Încerci..încerci să fie bine și crezi că e okay, că ești oarecum pe linia de plutire, dar vine momentul în care stai și meditezi asupra unor chestii și îți dai seama că există multe probleme și lucuri pe care nu le faci bine, lucruri care rănesc oameni, care nu îți aduc deloc fericire. Și te întrebi ce poți schimba și îți dai seama că ești prost și nu schimbi nimic. De ce? Nu știu.
Sunt o persoană grea de citit, știu asta. Nici nu prea îmi place să las pe cineva să ma cunoască pentru ca nu vreau sa fiu rănit, nu vreau să se profite de mine. Și poate par egoist. Chiar sunt egoist dar aici nu e vorba despre asta. Am fost rănit, s-a profitat pe seama mea și nu mai vreau asta. Și nu mă refer la iubiri imposibile și chestii de genul pentru că e clișeic. Adica..mai toți tinerii "suferă" din cauza acestei iubiri care nu le dă pace. Trist. E trist pentru că majoritatea cred că știu ei ce e iubirea, dar defapt nu știu nimic. Nu zic că eu aș știi. Nu prea știu ce e iubirea. Doar am avut ocazia de mai multe ori să mă simt genial în preajma unei persoane și pe parcurs să încep să țin la acea persoană. Și eu spun că e iubire..că na, așa o văd eu, dar poate nu am dreptate. Da..ce am zis a sunat gen "ăsta se minte singur". Da..probabil, dar nu îmi pasă foarte tare de asta acum. Nu prea știu să mă fac înțeles, asta e.
Deci da, există o teamă. Chiar mai multe. Încerc să le fac față și masca asta pe care o am ajută într-un fel. Poate cândva am să reușesc să scap de ea și am să mă simt mai bine. Sau poate că nu am să scap de ea. De ce? Nu știu.

Minciuna

E cam greu să minți. Cel puțin mi-e mi-a fost cam greu în ultimul timp. Și nu, nu mint des, dar cateodată o fac pentru a nu răni persoane sau pentru că am un scop anume. Și da, poate ar trebui să fiu sincer mereu dar așa aș creea probleme unor persoane la care țin și mie nu mi-ar fi deloc bine.
Mi-am zis că am să scriu mai mult și am să fiu mai productiv dar în ultima perioadă chiar nu am avut chef de nimic, doar am fost plictisit mai tot timpul. Dar mai am perioade de genul și de obicei, atunci când ies din ele sunt foarte productiv în mai toate domeniile.
Dar această postare nu este despre motivele pentru care m-am cam "ascuns" în casă. Am făcut o mare tâmpenie zilele astea. Am mințit pentru că...nu am avut de ales. Adică aveam de ales dar am făcut alegerea greșită într-un fel. Era mai bine dacă eram sincer cu toată lumea și dacă mă mulțumeam cu ce aveam. Dar nu am făcut asta și am fost egoist, m-am lăsat împins de niște sentimente și totul s-a transformat într-un vis urât. Îmi place să spun despre mine că sunt o persoană bună care poate să inspire oameni dar cand realizez ce tâmpenii fac și că nu sunt mereu sincer, îmi creez o stare foarte proastă care nu îmi dă deloc încredere în mine. Și nu ar trebui să mă plâng pentru că acum suport niște consecințe de care trebuia să fiu conștient dar...nu știu, așa sunt eu. Defapt nu mă plâng, adică nici nu știu ce fac. În fine.
Încă un lucru pe care l-am realizat, cel puțin sper asta, este că nu ar trebui să mă mai aștept de la unele persoane să fie sincere cu mine atâta timp cât nici eu nu sunt sincer cu ele. Și din nou o spun. Nu sunt sincer cu unele persoane pentru că nu vreau sa creez probleme și nu vreau să le rănesc. Și asta nu cred că mă face un om rău, adică și de m-ar face un om rău...toată lumea greșește, deci..nu e așa rău. Damn, adică normal că este ceva rău. Pentru că mai bine ar trebui să fiu sincer. Da, să fiu așa complicat și să zicem confuz câteodată nu e un lucru foarte okay. Dar măcar încerc să meditez la toate chestiile pe care le fac, să învăț din toate prostiile și tâmpeniile pe care le fac și le viitor să fiu mai matur.
Cu toții ar trebui să fim mai sincer cu cei de lângă noi și mai ales să fim sincer cu noi înșine. Pentru că așa, cred eu, o să ne fie mai bine sau cel putin lumea nu o să își piardă încrederea în noi. Eu am să încerc să fac o schimbare. Să fiu mai temperat, mai sincer și să mă mulțumesc de acum cu ce am, să nu mai fiu așa egoist și să fiu mai...bun.
Probabil că așa, toate lucrurile din viața mea o să fie mai bune și acest "EU...complicat" scris mare pe fruntea mea, o să dispară încet încet.

O amintire.. un gând

Am ajuns în cameră. Nu eram foarte obosiți.. Am început să ascultăm muzică, așa...mai încet. Ne-am așezat pe pat. Mă uitam pe tavan și mă gândeam la tot ce a fost, la toate amintirile plăcute și neplăcute. M-am întors și m-am uitat în ochii ăia albaștrii și nu puteam să mă opresc. Mi-am întors privirea din nou spre tavan și acum mă gândeam la ce o să fie mai departe. Dar nu era un sentiment plăcut. Mă loveam de acel "nimic" și asta mă deranja. Și mă deranja pentru că era greu de acceptat.
Începuse o piesa drăguță, liniștită care iți oferea o stare de bine, de siguranță dar știam că aceea stare nu o să dureze mult. Pentru că până să se termine piesa eu eram deja plecat. Și nu am vrut să plec, doar ca toate acele lucruri adunate împreuna erau prea greu de controlat pentru mine.
Cum mergeam pe strada mă mai uitam înapoi. Credeam că o să vină la mine să îmi spună să mă întorc, dar nu a făcut-o. Așa cum mă așteptam.
E puțin amuzant. Sau nu e. Atunci când întâlnești pe cineva și se întamplă să aveți momente împreună, fie ele plimbări, fie cuvinte spuse cu drag, fie nopți dormite împreună trebuie să știi și să te aștepți că nu o să dureze mult. Nimic nu dureaza mult. Nici aceea piesa nu a durat mult. M-am oprit pe o bancă și mi-am aprins o țigară. Țin minte că îmi spunea să nu mai fumez și se enerva când îmi aprindeam o țigară. Dar acum era diferit. Nu mai era pe bancă cu mine. Acum eram singur pe bancă. Afara era destul de frig dar era o atmosferă foarte liniștită. Am terminat țigara și m-am ridicat și cum mergeam pe stradă mi-am adus aminte de momentele în care încercam să caut aceea lumina, acel loc unde speram că  o sa fie diferit. Ei bine, într-un fel am ajuns acolo. Dar nu e o mare diferență. E chiar mai urât câteodată.
Mi-am pus caștile și am dat drumul la muzică. Cânta Florence + The Machine. Never Let Me Go era piesa noastră, cel puțin asta credeam eu. Poate nu era așa, dar acum asta nu mai contează. Nu știu daca a fost bine. Nu știu daca trebuia să ne vedem. Poate era mai bine să stau la mine, singur. Cu muzica la maxim, cu țigări si foi pe care să scriu. Poate așa era cel mai bine. Dar nu am făcut asta. Am mers înainte crezând că o să fie totul bine, sau mă rog, nu neaparat totul mai bine dar mă gândeam că poate o să se schimbe ceva. Știam că nu o să se schimbe nimic. Mi-am dat seama de asta după ce am plecat, după ce am închis ușa, după ce am stins țigara, după ce ascultam singur muzică pe stradă. Era un sentiment pe care nu l-am mai simțit. Și am avut grijă să nu îl mai simt până în momentul în care am deschis ușa și m-am pus în pat, ascultând aceea piesă drăguță. Multe..multe greșeli. Sunt conștient de ele și încă le fac. Poate imi place sa imi creez singur momente urate. Poate îmi place să mă văd pe mine mereu singur și trist. Ce idioțenie. Dar poate că asta fac și nu sunt conștient. Sigur, sunt și alți factori care îmi creează momente neplăcute și sincer m-am săturat de ei dar nu pot să îi arunc așa..deodată. Numai dacă ei fac asta.
Ar trebui să încep să fac ceva. Orice. Nu știu încă ce dar vreau să fac ceva. Ceva frumos care să bucure lumea. Vreau să fac ceva care să inspire oamenii și să spună după "wow, sunt special". Asta fac artiștii, nu? Își dedică tot pentru a arăta lumii cât de specială este. Pentru că da, sunt un artist. Cum e toată lumea. Numai că unii nu iși dau seama de asta și rămân sub fața aia de oameni obișnuiți. Dar nu e așa. Niciodată nu e așa.
Acum am ajuns la mine în cameră și scriu. E ceea ce pot face, crezând că fac bine. Chiar foarte bine. Până mâine tot ce am scris aici o să fie o amintire..un gând.. și poate că data viitoare o să am puterea să rămân în camera mea, cu țigările mele, muzica la maxim și cu foi pe care pot scrie.

Din nou

Cum ma simt ? Si eu ma intreb asta. A trecut mult timp de cand nu am mai scris si nici nu stiubde ce nu am mai facut-o. Probabil mi-a fost lene sau nu am mai vrut sa fac asta. Dar daca eu nu stiu, altii sigur nu o sa stie.
Eh. De anul trecut pana acum s'au intamplat multe..chiar foarte multe. Chestii dragute, plictisitoare sau interesante, frumoase sau chestii care m'au ranit intr'un fel sau ma rog, care nu mi'au creat o stare asa buna. Anul trecut s'a intamplat un lucru la care si acum ma gandesc daca e de bine sau se rau. Am avut certuri cu ai mei si discutii urate, in care si eu mi'am dat seama de multe lucruri dar si ei. Eu mi'am dat seama ca nu seman deloc cu ei, nici macar putin. Gandim total diferit si nu gasesc absolut nimic in comun cu ei. Eu merg pe ideile mele si ei pe ale lor. Nu prea vor sa ma asculte si nici sa imi accepte parerea chiar daca doi psihologi mi'au dat dreptate, ei tot cu ideea lor merg mai departe. Si nu ii condamn, cel putin asta incerc. Au crescut in alta lume si e normal sa nu accepte multe lucruri acum dar nu pot intelege de ce nu vor macar sa incerce sa faca acest lucru. Poate asa sunt parintii, niciodata cum am vrea noi sa fie, enervanti si inchisi la minte. In fine, nu ma mai complic pentru ca nu merita. Nu am sa stau acum sa imi plang se mila pentru ca ai mei nu ma inteleg si pentru ca nu simt eu ca ma iubesc. Daca as face asta, as uita sa ma iubesc eu pe mine sau sa fac lucruri care sa ma ajute in viitor, sa ma motivez si sa imi creez o lume a mea in care sa ma simt bine.
Dupa faza cu ai mei, am avut parte de niste saptamani destul de dragute. Intalniri cu prieteni, iesiri si distractie cat de cat. Mi'am facut si niste prieteni noi, am mai pierdut altii si tot asa. Pana la urma asa e viata, pierzi..castigi..mergi mai departe.
A trecut si 2013. A fost un an..frumos intr'un fel, dar a fost un an in care am fost pus la incercare cu diferite situatii. Majoritatea neplacute si care mi'au creat o stare urata dar care m'au ajutat sa imi dau seama de foarte multe lucruri, care m'au facut mai om decat eram, care m'au facut sa imi dau seama de prioritatile mele si de lucrurile care chiar sunt importante pentru mine. Am avut si momente frumoase, in general acele momente in care ma intalneam cu persoane dragi mie sau atunci cand unii straini imi aratau ca ma apreciaza pentru ce sunt, cand cei de langa mine nu imi dadeau importanta. Cum am mai zis, si in anul care a trecut, am pierdut si castigat oameni langa mine pe care acum incerc sa ii tin in continuare langa mine chiar daca e foarte greu.
Treaba cu liceul s'a mai complicat. Am intrat la profilul pe care il doream. La inceput a fost cam ciudat pentru ca in clasa nu cunosteam pe nimeni, toti imi erau straini si majoritatea spre rusinea mea, mi se pareau prosti. Acum treaba s'a schimbat. In clasa ma inteleg cu toti, cel putin asta cred eu. Toti sunt de treaba in felul lor, fiecare are o poveste, unii una mai vesela si altii una mai trista. Trebuie doar sa le acorzi timp sa te inteleaga. Bine, in cazul meu..la ce complicat sunt, nu ma astept sa ma inteleaga. Defapt majoritatea nici nu o fac. Unij cred chestii cam urate despre mine si cateodata chiar ma simt foarte naspa cand aud cum mi se adreseaza sau cum ma striga. Dar am invatat sa fiu calm si sa nu imi pese. Recunosc ca si eu sunt cam rau cateodata, dar sunt rau doar cand cineva imi da motive sa fiu.
De un timp am o stare cam ciudata. Si..de ce, nu prea am gasit un raspuns care sa ma ajute sa schimb ceva. Nu prea imi gasesc rostul..sau locul. Am descoperit ca unele persoane cu care socializez, nu sunt asa cum credeam ca sunt, se ascund de mine si ma mint, crezand ca nu sunt asa istet incat sa imi dau seama de asta. Alte persoane imi arata ca nu sunt agreat deloc si ca locul meu nu este pe langa ele, alte persoane...au ramas la fel. E o totala dezordine in viata mea acum, dar incerc sa pun toate lucrurile cap la cap si sa fac in asa fel incat sa ma simt mai bine si fiu mai linistit.
Da..am inceput sa scriu din nou. Cred ca as fi vrut sa zic mai multe prin postarea asta dar e ora 3 dimineata acum cand o scriu si sunt destul de obosit ca sa imi aduc aminte de toate chestiile. Oricum, nu e ca si cum cuiva i'ar pasa de tot ce am scris aici..dar defapt, cui ii pasa. Unii beau, altii omoara, altii citesc asta si eu...scriu.