Visător

Cuvinte..litere. Multe cuvinte..prea multe. Nu mi-am mai scris gândurile de ceva timp. Multe s-au schimbat. Într-un fel nu mi-e bine dar nu regret nimic. Defapt regret unele lucruri dar am învățat câte ceva din lucrurile care au ieșit prost. Mi-am continuat drumul singur. Sufletul mi l-am pierdut undeva pe drum, undeva unde era întuneric. Când am ajuns la lumină eram singur si din nou..confuz. Întrebari roiau în capul meu..dar răspunsurile nu erau de găsit. Încă le caut..sper să le găsesc și să îmi dau seama de unele greșeli.

Viața asta nu are sens. Am ajuns la concluzia asta..și tot încerc sa spun și să cred că mă înșel..dar nu simt asta. În ultima perioada oamenii din jurul meu s-au schimbat radical. Într-un fel e bine, dar în altul..unii mi-au arătat cât de urâți pot să fie unii oameni. Să se schimbe așa radical, pe minut..sau să te impresioneze negativ așa...ușor  fără nici un regret, sau să o faca și nici să nu se gândească la consecințe sau la părerea pe care alții o să și-o facă despre ei.  

Și cum ziceam. Mi-am continuat drumul prin lumea asta urâtă și fără zâmbete. Doar cu puțină culoare..dar nici aia. Și mergeam..mergeam, și deodată s-a întâmplat. Mi-am văzut toata viața în fața ochilor în câteva secunde. Întuneric..liniște..frică..regrete.  Eram nervos pe mine și pe toată lumea asta. Și mă gândeam că din cauza unor..suflete goale, fără sentimente..trăiri sau culoare am ajuns eu..să cedez și să ajung în stadiul în care nu credeam că o sa ajung niciodată. Am încercat să ignor tot, să fiu eu aceea persoană buna și să nu imi pese de nimeni, să iubesc..și să am grija de unii, să fiu alături de alții si să îi ajut. Dar uite așa toate s-au schimbat radical și era diferit. Din nou..totul în jurul meu a început să fie întunecat și doar eu să fiu singura persoană care lumina oriunde mergea.  

Totul e așa diferit acum. În jurul meu totul începuse să se schimbe. Lumea prindea culoare și oamenii zâmbeau. Eu aveam un suflet și mă simțeam în siguranță. Și deodata..gata. Totul e schimbat. Lumea nu mai avea culoare. Oamenii nu mai zâmbeau. Eu am rămas singur și..ușor de rănit.

Cred că am fost prea visător. Am dat de puțin bine și credeam că așa o să fie mereu. Am uitat..să mă detașez..am uitat să mă aștept la orice. Am uitat de tot..eram doar eu..cu un suflet, eram fericit și încrezător. Dar am uitat să deschid ochii și să văd ce se întâmplă cu adevărat în jurul meu. Am uitat să văd că lumea se schimba permanent și că nu totul e așa de bine precum credeam.

Cred că toți trebuie să învățăm că dacă dăm de bine, să conștientizăm că nu o sa ne fie bine pentru eternitate. Să știm că totul se poate schimba în orice clipa și să ne ținem ochii deschiși. Să nu visăm prea mult și să avem grija de tot ceea ce facem, cum gândim și să nu ne lăsăm duși de val. Să fim.. Pff, nici nu știu de ce zic asta. Tocmai eu..ăla care nu știe ce e cu viața lui..nici nu stiu de ce trăiesc sau de ce mă zbat atât pentru niste vise..prea mari pentru un om așa mic ca mine. Dar tot sper că acele vise o să mi se îndeplinească cândva. Și mai cred că poate..cineva dacă citește asta, într-un fel învață ceva și reușește poate ceea ce eu nu am reușit sau nu am reușit până acum.

Dar..totuși..toți ar trebui să ne ținem ochii mereu deschiși și să ne dăm seama când visăm și să nu ne lăsăm pierduți de val, să fim noi..să fim buni și să nu dăruim prea mult pentru că așa putem fii sfâșiați cel mai ușor de cei din jur. Să fim mai buni..hehe..