Teamă

Mereu mi-a fost frică să arăt cine sunt eu cu adevarat. Mi-a fost frică și îmi este frică pentru că știu că am să fiu condamnat, arătat cu degetul, nu am să mai fiu apreciat și am să fiu lăsat în spate. Și mereu am avut această mască de om fericit și simplu care nu se încurcă cu chestii dificile, care trăiește simplu și care se bucură de momentele frumoase.
E de rău, e de bine? Nu știu. Încerc să fiu cât mai sincer cu mine și cu persoanele din jurul meu. Și câteodată mă întreb cum ar fi dacă cineva chiar m-ar cunoaște cu adevărat. Nimeni nu știe cum simt eu unele lucruri, cum văd eu unele lucruri, ce mă determină să fac ceva bine, când sunt cu adevarat fericit sau supărat. Nimeni nu vede nimic pentru că am masca asta pe față. Și din nou.. e de bine, e de rău? Nu știu. Pur și simplu nu pot să arăt cine sunt cu adevărat. Nu am curajul ăsta și nu știu când o să îl am, sau dacă o să îl am.
Sunt speriat..și da, e bine să îți fie frica de ceva dar după nimic nu o să mai fie la fel. Totul o să fie diferit și o să îți dorești ca totul să revină la normal. Dar..a existat vreodată acel "normal"? Oamenii sunt frumoși și buni. Bine, unii dintre ei. Dar eu am norocul să fiu înconjurat de oameni frumoși care par să țină cât de cât la mine și care își amintesc să îmi scrie câte ceva chiar dacă eu i-am uitat. Și nu îmi place să îi dezamăgesc pe ei. În primul rând mă dezamăgesc pe mine și dupa pe ei și e un sentiment foarte nașpa. Încerci..încerci să fie bine și crezi că e okay, că ești oarecum pe linia de plutire, dar vine momentul în care stai și meditezi asupra unor chestii și îți dai seama că există multe probleme și lucuri pe care nu le faci bine, lucruri care rănesc oameni, care nu îți aduc deloc fericire. Și te întrebi ce poți schimba și îți dai seama că ești prost și nu schimbi nimic. De ce? Nu știu.
Sunt o persoană grea de citit, știu asta. Nici nu prea îmi place să las pe cineva să ma cunoască pentru ca nu vreau sa fiu rănit, nu vreau să se profite de mine. Și poate par egoist. Chiar sunt egoist dar aici nu e vorba despre asta. Am fost rănit, s-a profitat pe seama mea și nu mai vreau asta. Și nu mă refer la iubiri imposibile și chestii de genul pentru că e clișeic. Adica..mai toți tinerii "suferă" din cauza acestei iubiri care nu le dă pace. Trist. E trist pentru că majoritatea cred că știu ei ce e iubirea, dar defapt nu știu nimic. Nu zic că eu aș știi. Nu prea știu ce e iubirea. Doar am avut ocazia de mai multe ori să mă simt genial în preajma unei persoane și pe parcurs să încep să țin la acea persoană. Și eu spun că e iubire..că na, așa o văd eu, dar poate nu am dreptate. Da..ce am zis a sunat gen "ăsta se minte singur". Da..probabil, dar nu îmi pasă foarte tare de asta acum. Nu prea știu să mă fac înțeles, asta e.
Deci da, există o teamă. Chiar mai multe. Încerc să le fac față și masca asta pe care o am ajută într-un fel. Poate cândva am să reușesc să scap de ea și am să mă simt mai bine. Sau poate că nu am să scap de ea. De ce? Nu știu.