Viață

Am luat naștere din rodul dragostei părinților mei. Acum 15 ani am venit pe lume, am văzut prima dată lumina, am auzit pentru prima dată voci, zâmbeam și trăiam. Am avut o copilărie destul de frumoasă, cu certuri în familie si țipete. Erau momente cand eram înspăimântat de tot ce era în jurul meu. Dar așa a fost să fie, am trecut peste.
Am călătorit și am văzut o mică parte din lumea asta mare. Am văzut monumente și am avut experiențe frumoase cu oameni din alte țări. După m-am apucat de dans. E un lucru genial. Te ajută foarte mult ca om. Îți schimbă gândirea, felul în care te comporți și cum te porți..tot.
Între timp eram și la școală..o perioada frumoasă din care am câștigat cel mai de preț lucru. O prietenie. Care încă durează și acum și e o prietenie frumoasă și pură. Mi-am făcut prieteni..chiar muți prieteni, unii mai buni..alții mai puțin. Am fost dezamăgit de unii și de alții am fost mândru. Oamenii dezamăgesc, am mai spus asta..și am să o spun de câte ori o să fie nevoie. Am întâlnit și întâlnesc în fiecare zi toate categoriile de oameni. Oameni frumoși, oameni urâți, oameni cinstiți și oameni mincinoși, oameni de la care ai ce învăța și oameni superficiali.
Acum mă confrunt cu oamenii urâți. Care știu doar să vorbească urât de tine, să te jignească si să strige după tine pe strada, să te îmbrâncească și să te împingă fără să le dai motive. Motive ? Nu cred că am dat la nimeni ca să se comporte așa cu mine. Poate am dat, dar mi-am dat seama de asta și mi-am cerut iertare. Nu îmi place să îi rănesc pe alții cum nici mie nu îmi place să fiu rănit. Am ajuns să gândesc că toți mă ursăsc doar dintr-un motiv. Că sunt om. De asta. Nu îmi pasă de ce cred ei despre mine, nu îmi pasă că strigă după mine pe stradă, nu îmi pasă că sunt îmbrâncit sau împins dar nu cred că merit asta. Sau defapt, îmi pasă..chiar foarte mult și m-am săturat să mă consum pentru niște jeguri ca voi.
Voi ăștia "șmecheri" vă legați de altii din nimicuri. Credeți că îi cunoașteți și că știți totul despre ei dar nu e deloc așa, dar în continuare comentați și jigniți fără rușine.Cum naiba poți să fii așa un jeg de om încât să nu ai limită și să nu știi să te oprești din comentat și jignit ? Mi-e scârbă de ăștia ca voi și m-am săturat de voi. Sunteți niste oameni de câcat cu un viitor la fel de câcat care nu aveți nimic frumos în voi. Și stiu că nu o să vă schimbați și că nu vă pasă că răniți alți oameni.
Am așa mulți prieteni care sunt în depresie pentru că voi știți doar să comentați. De ce ? Ce problemă aveți voi pentru că aceea fată e mai grasă, sau că acel băiat poartă ochelari, sau că acele fete sunt rase în cap sau sunt vopsite în o mie de culori ? Nu sunțeți mai presus de ei și nu aveți nici măcar un drept să îi jigniți. Toți suntem la fel și nu aspectul contează. Aspectul nu contează deloc, ci, sufletul omului contează, cum se comportă și cum gândește contează. Nu înfățișarea.
Poate că o să meditați puțin la toată chestia asta și poate cu puțin noroc o să vă schimbați și o să vă dați și voi seama că unora le pasă prea mult de jignirile voastre, dar altora..ca mine, nu le pasă deloc. Pentru că e viața mea și fac ce vreau eu cu ea, mă comport cum vreau eu. Am dreptul să fac orice, să simt ce vreau eu și să iubesc pe cine vreau eu atâta timp cât nu am să vă deranjez pe voi. Așa că voi puțeți să continuați cât vreți voi cu jignirile, îmbrâncelile și toate lucrurile astea urâte. Mie nu îmi pasă deloc.

Scurt

Nu o să fie o postare lungă. Chiar deloc. Sunt fericit. Chiar foarte fericit.
Și..o să se schimbe si postările. O să fie mai vesele..sper și nu o să mă mai plang de toate probleme mele. Cred că o să îmi scriu amintirile un timp. M-am detașat de tot, și sunt chiar fericit. Mă bucur de vacanța rămasă si de prieteni si de tot ce ma înconjoară.
Sper ca această atmosferă bună să dureze și să nu mai fiu trist. Și e ciudat pentru că aștept să înceapă liceul, să am colegi noi și să socializez mai mult.
Am reușit să scap de stările mele ciudate și triste. Yay ! Sunt mândru de mine..dar am și de ce.

Implicare

Ne-am continuat călătoria fericiţi şi încrezători. Parcă totul s-a schimbat. Lumea a început să prindă culoare. Culori vii şi multe zâmbete..îmi doream de mult asta. Mi-am schimbat şi jurnalul, nu mai suportam să îl văd aşa întunecat şi trist. Am renunţat să mai fiu aşa, deci mi-am schimbat şi jurnalul.
Mi-am pierdut un prieten şi nu mă aşteptam la asta. Ştiam că oamenii dezamăgesc, şi am fost dezamăgit dar nu mă aşteptam să mi se întample din nou aşa repede. Credeam că am în jurul meu persoane frumoase dar s-a dovedit că nu e aşa. Când spui cuiva ceva, îţi asumi multe riscuri dar speri ca aceea persoană ştie să ţină pentru ea şi că nu o să dezvăluie tot ce îi spui. Uite că nu e aşa întotdeauna.
Şi sincer îmi pare rău..chiar foarte rău. Credeam cu tărie că îmi este prieten adevărat şi că nu o să mă dezamăgească niciodată. Şi din nou am regrete, dar îmi trec repede pentru că am reuşit să conştientizez că nu mai merită să sufăr dupa nişte persoane care nu merită. Am învăţat în sfârşit să nu mai pun la suflet tot, doar lucrurile cu adevărat importante.
Dar tot îmi pare rau de ceva. M-am detaşat de tot pentru un timp şi nu mi-a păsat de nimic, nu am dat importanţă la nimic şi când am revenit ceva s-a schimbat. Mă simt iubit, dar nu ca la început..dar stai, a existat un început ? Există o continuare ? Dar un sfârşit ? Off..da exista, şi doar la sfârşit mă gândesc şi nu e bine deloc. Devin confuz..din nou, şi din nou nu e bine. Simt că mă implic prea tare în ceva şi nu e prea bine, dar nu ar trebui să simt asta pentru că e bine..adică simt implicare din amândouă părţile dar nu cum îmi doresc. Şi mă enervează că simt asta pentru că e un suflet frumos, dar parcă îmi doresc mai mult..ca întotdeauna..dar nu primesc acel mai mult.
Ce ciudat e că începi să scrii fericit şi entuziasmat crezând că ceva s-a schimbat dar pe parcurs, cu fiecare literă, cuvânt, propoziţie pe care o scrii îţi dai seama că nu e aşa. Mă simt pierdut și singur, fără prieteni, doar înfățișarea nouă a jurnalului mă face mai vesel dar doar atât. Da, am început să simt lucruri, pe care nu le-am mai simțit de mult timp dar vreau să le simt cu mai multă întensitate pentru că eu dau tot din mine și mă implic cu totul, și da acum ma revolt pentru că nu primesc ceea ce merit..sau primesc dar ochii mei orbi nu văd asta.
Urăsc să mă descarc câteodată pentru că uneori simt ceva greșit. Și îi rănesc pe cei din jurul meu. Și nu îmi place să fac asta..dar mă simt rău. Vreau să văd că ceilalți se implică, că sufletul de lângă mine se implică. Dar nu simt asta și nu înțeleg de ce..
Dar poate că simt ceva greșit. Poate nu e așa și situația este alta. Da..cred că mă înșel..dar nu, nu mă înșel. Off..nu e okay deloc. Nu știu ce să fac, dar ceea ce știu e că vreau să simt ca cineva e acolo..AICI și ACUM, vreau să văd cum cei de lângă mine se implică și vreau să nu mai fiu așa confuz în legătură cu ce simt. Chiar așa mult cer ? Nu cred..

Început

E linişte. E pustiu. Se aude doar o melodie tristă într-un colţ al apartamentului. E totul fără viaţa , nimeni nu mai respiră , nu mai zâmbeşte , nu mai trăieşte.
Mă plimb pe străzi..cu paşi lenţi sperând că am să zăresc o pată mică de culoare..dar nu. Totul e alb şi negru în jur , e ca un deşert. Ajung pe aceea alee , unde acum mult timp era plină de viaţa , de culoare..de zâmbete. E trist să ştiu că totul s-a schimbat şi ca poate nu o sa mai fie niciodata la fel. Toate sentimentele , trairile..s-au evaporat uşor. Nimic nu mai exista. Nu mai simt nimic.
Vreau să ..vreau să se schimbe. Nu pot trăi într-o lume fără viaţă. Vreau să simt din nou..că am sentimente , ca pot zâmbi , ca pot respira. Vreau să simt din nou că traiesc.
Îmi amintesc cum mergeam în parc , era plin de flori , de zâmbete , de viaţă. Toţi oamenii ăştia răi au schimbat lumea într-un loc urât , au secat tot , au furat toate culorile , zămbetele...sentimentele.
Am plecat. Am luat geanta şi am ieşit pe uşă , cu multă frică dar cu speranţă. Cu speranţa că am să pot trăi din nou , că am să pot zâmbi , ca am să pot dărui cuiva ceva , că am să pot simţi ceva. Încet..m-am îndepartat de tot , de aceea atmosferă moartă , de oameni fără viaţă şi am rămas singur. Speriat , nerăbdător , obosit , dezamăgit dar cu aceea mică speranţă că am să găsesc ce îmi trebuie.
Merg. În jurul meu e totul alb. Alb şi fără viaţă. Departe zăresc ceva strălucitor şi..frumos. De foarte mult timp nu am mai văzut un lucru aşa frumos. Era un suflet. Un suflet mare şi pur. Era tot ce imi trebuia în momentul acela. Am decis să călatorim amândoi. Aşa că am pornit. Era un suflet încrezător , mă simţeam în siguranţă cu el. Era calm şi convins că o să fie bine. A început să aibă grija de mine , să mă înveţe doar lucruri bune şi frumoase , să mă înveţe să fiu temperat şi..pur , ca el.
Şi încă călătorim. În jurul meu..lângă acest suflet , a început să fie culoare. O culoare mai slabă. Dar este. E acolo şi o pot vedea. Lumea a început să zâmbească , cu frică..dar a început să zâmbească. Am inceput să simt , să trăiesc..încet dar am început.
E un nou început. După mult timp ..cred şi eu că merit un nou început. Şi am început bine. Lângă un suflet pur şi frumos. Oamenii urâţi au început să semene cu nişte furnici când trec pe lângă mine. Nu îmi mai pasă de nimic. De acum o să am grija ca să fiu fericit , să simt în permanenţă cum e să traieşti , cum e să iubeşti si să fii iubit , cum e să fii bun cu ceilalţi şi să nu ai aşteptări de la nimeni , cum să fii un om frumos.

Din nou

Am luat o pauză foarte lungă. Aşa am decis..aşa am făcut. Îmi era dor să scriu..de mult timp nu am mai făcut asta. Din nou trec printr-o pasă proastă. Din nou nu ştiu ce e cu mine..din nou sunt confuz. Din nou mi-e frică. Lucrurile au luat-o la goană rău de tot ..si mi-e frică. E vară..ar trebui să mă bucur de vacanţă dar nu pot. Toată lumea e cu ochii pe mine..incerc să zâmbesc dar nu pot. Sunt şi eu om..am obosit..nu pot să fiu mereu cu zâmbetul pe buze şi să par fericit tot timpul.
Deodată toţi au început să mă atace şi am obosit să mă lupt cu răutăţile lor în fiecare zi. Din nou..din nou ! Urăsc asta..doar câteva persoane am lângă mine şi mi-e frică să nu le pierd şi pe alea. Sunt puţine..fac parte din mine..nu pot să le pierd..nu am voie. Mă simt singur din nou..deja încep să urăsc aceste două cuvinte dar ..
Şi mi-e frică să te pierd pe tine. Am ajuns să scriu despre tine..credeam că o să scriu doar momente frumoase..si plăcute. Dar nu..mi-e frică să nu pleci..ştiu că o să se întâmple asta dar nu vreau..nu pot conştientiza momentan. Ştiu că e prea devreme..dar nu pot.
Am revenit. Am revenit rău..credeam că o să revin bine..dar am revenit la vechile mele stări.Nu e bine..încerc să mă menţin. Dar am obosit..